Există
mai multe metode prin care anxietatea copilului poate fi tratată. Unele dintre
cele mai des utilizate sunt(Csoti, 2003):
Terapie cognitiv-comportamentală
Terapia
cognitiv-comportamentală combină două modalități foarte efective de
psihoterapie: terapia cognitivă și terapia comportamentală. Modul în care un
copil se simte în legătură cu ceva nu poate fi schimbat. Nu i se poate spune
pur și simplu unui copil : ”Nu-ți place școala. Vreau să-ți placă” și să se
aștepte să funcționeze. Trebuie utilizate metode indirecte care combină tehnici
cognitive (legate de gândurile pe care le are copilul și cum percepe acesta
lumea din jurul său) care să schimbe treptat gândirea copilului și tehnici
comportamentale. În terapia cognitiv-comportamentală, copilul va învăța ceea ce
trebuie să facă pentru a-și depăși problemele și schimbările pe care va trebui
să le facă atât în felul în care gândește și simte cât și în modul în care se
comportă și cum le permite altora să se comporte. Terapia
cognitiv-comportamentală este o terapie orientată spre problemă. Dificultățile
curente ale copilului sunt analizate în detaliu cu scopul de a găsi modalități
de a le rezolva și care implică o colaborare strânsă între copil și terapeut.
Terapia cognitivă
În terapia cognitivă, este analizat modul în care
gândurile copilului afectează sentimentele și comportamentul copilului. Terapia
cognitivă este o metodă de a ajuta copiii să se descurce cu stresul și
problemele emoționale. Copilul are nevoie să înțeleagă că ceea ce simte în
legătură cu anumite gânduri pe care le are, în legătură cu anumite lucruri care
i s-au întâmplat sau în legătură cu modul în care vede lumea sau cum crede că
alții îl văd, îl afectează emoțional și că aceste emoții pot influența modul în
care se simte fizic. Terapia cognitivă nu este foarte eficientă la copiii
foarte mici întrucât aceștia nu pot să identifice gândurile înfricoșătoare sau
negative pe care le au dar terapeuții și părinții ar putea să-si imagineze care
sunt acele gânduri și să găsească diferite modalități de a le privi.
Terapia comportamentală
Mare parte din comportamentul copilului este învățat,
chiar și atunci când este legat de, sau influențat de genele sale.
Comportamentul neajutător este rezultatul învățării defectuoase. Terapia
comportamentală se concentrează pe problemele curente, evidente de comportament
ale copilului (precum evitarea) și îl învață să răspundă la lucruri într-un mod
diferit, prin recompensarea acțiunilor lui pozitive și a schimbărilor de
comportament pozitive. Terapia comportamentală poate include învățarea unor
tehnici de relaxare și desensibilizare (prin creșterea graduală a expunerii
copilului la evenimentul sau lucrul stresant).
Tehnici de relaxare
Tehnicile de relaxare antrenează copilul să își asculte
corpul și să își dea seama atunci când este tensionat. Acesta poate apoi să
aplice exerciții de relaxare și încordare a mușchilor pentru a se calma și își
poate aminti gânduri reconfortante. De asemenea, poate să execute exerciții de
relaxare înainte de culcare pentru a-l ajuta să doarmă și să îi ofere un somn
mai relaxant. Muzica liniștită poate să ajute de asemenea. Copiii pot fi
desensibilizați în fața unor evenimente cauzatoare de anxietate prin imaginarea
într-o stare relaxată.
Distragerea
Părinții pot în mod intenționat să aloce suficient timp
în care copilul să facă o activitate obișnuită,
plăcută pentru a-l distrage complet astfel încât simptomele de anxietate
să fie reduse.
Folosirea comportamentului pentru a mări stima de sine a copilului
Copiii care sunt în formă și cărora le face plăcere să
joace jocuri, să cânte la un instrument sau să danseze sunt mai capabili să se
simtă bine în legătură cu ei înșiși și să aibă o stimă de sine mai crescută.
Acest tip de activități ar trebui încurajate.
Desensibilizarea
Desensibilizarea implică punerea copilului într-o
situație stresantă astfel încât acesta să devină atât de obișnuit cu ea încât
senzațiile fizice de frică și anxietate să dispară deoarece a făcut acest lucru
deseori
Terapia de familie
Terapia de familie este bazată pe ideea că dificultățile
emoționale și comportamentale ale copiilor, precum anxietatea de separare,
afectează întreaga familie și că familia este necesară pentru a rezolva
problemele copilului. Câțiva terapeuți de familie pot să vadă copilul în
ședințe individuale și să folosească rezultatele acestora în ședințele cu
întreaga familie. Ajutorul oferit de o terapie de familie poate include
ajutarea copilului în înfruntarea situațiilor noi și nu evitarea acestora și
ajutarea familiei în schimbarea modului în care se comportă unii cu alții.
Tratament medicamentos pentru tulburările de anxietate
Tratamentul medicamentos poate fi folosit ca o ultimă
soluție de către un profesionist experimentat atunci când toate tratamentele
nemedicamentoase s-au dovedit a fi ineficiente și viața copilului a fost sever
afectată. De asemenea poate fi utilizat pentru copiii prea anxioși pentru a
răspunde la terapie deoarece, de exemplu, au atacuri de panică frecvente sau
suferă de tulburări de panică. Medicamentele pot opri atacurile de panică și
pot vindeca depresia copilului. Există totuși și reacții adverse dar niciunul
din medicamentele utilizate pentru copii nu au efecte care să continue după ce
a fost oprit tratamentul. Unele din medicamentele folosite sunt:
anti-depresivele sau anxioliticele.
Atunci când copilul începe să
arate semne de recuperare, părinții trebuie să gândească în viitor, să se
gândească la posibile reveniri ale tulburării și să se gândească la moduri în
care să prevină reaparițiile anxietății prin asigurarea suportului de care
copilul are nevoie pentru a-și dezvolta independența. Pentru asta aceștia ar
trebui să încerce să evalueze care este cantitatea de atenție de care are
nevoie copilul, să îi ofere acestuia provocări atunci când este pregătit, să
își retragă treptat suportul oferit în exces și să fie pregătiți pentru
momentele de stres în care anxietatea ar putea sa reapară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu