Fobii-Ablutofobia

Ablutofobia- teama de a se spăla pe mâini.
Persoanele care suferă de tulburarea obsesiv-compulsivă pot fi preocupate de spălarea frecventă a mâinilor (ablutomania) sau, din contră, pot avea o obsesie împotriva spălării.
Această teamă se traduce în evitarea contactului cu apa, anxietate ridicată la încercarea de a se spăla.


(Sursa)

Stresul la copii

Sursa foto

Noi studii arată că, pe lângă faptul că observă stresul mamei, copiii manifestă și schimbări psihofiziologice corespunzătoare. Cercetătorul Sara Waters de la Universitatea din California, San Francisco afirmă că bebelușii resimt reziduurile psihofiziologice ale experiențelor stresante ale mamelor.

Cercetările realizate în științele sociale au demonstrat că emoțiile pot fi „contagioase” și că există o sincronizare emoțională între partenerii romantici. Waters, Mendes și Tessa West au vrut să extindă aceste studii, încercând să evalueze sincronizarea emoțională în relația dintre mamă și copil. Astfel, au fost recrutate 69 mame cu copii cu vârste cuprinse între 12 și 14 luni pentru a participa la studiu. Atât mamelelor cât și copiilor le-au fost atașați senzorii cardiovasculari. Mamele au fost împărțite în 3 grupuri care țineau câte un discurs de 5 minute. Primul grup primea semnale pozitive din partea evaluatorilor, al doilea grup primea semnale negative iar ultimul grup nu primea niciun fel de feedback. Ulterior, mamele și copiii au fost reuniți. Mamele care au primit semnale negative au manifestat scăderi mai mari ale emoțiilor pozitive, creșteri ale emoțiilor negative și stres cardiac. Copiii au reacționat imediat la răspunsurile mamelor. Astfel, copiii mamelor care au primit feedback negativ au manifestat creșteri ale ritmului cardiac la doar câteva minute de la reîntâlnirea cu mamele. Răspunsul copilului era similar cu cel al mamei- cu cât mai semnificativ era răspunsul la stres al mamei, cu atât mai evidentă era și reacția copilului.

Cercetătorii susțin că există o varietate de canale prin intermediul cărora aceste emoții pot fi comunicate, inclusiv miros, tensiune vocală și expresii faciale. Momentan, aceștia încearcă să testeze ipoteza conform căreia atingerea joacă un rol important în transmiterea emoțiilor. 

(Sursa)

Creierul uman reacționează la emoticoane ca la fețe reale

Cu toții cunoștem emoticonul smiley face  :) precum și altele asemănătore și le folosim pentru  a adăuga o notă de flirt, frivolitate sau chiar agresivitate pasivă mesajelor scrise. Potrivit cercetătorilor, creierele noastre au început să ducă interpretarea acestor semne de punctuație un nivel mai departe, reacționând la fel cum reacționează la fețe normale, reale.

Conform unui studiu recent publicat în jurnalul Social Neuroscience, privirea unei fețe formate din semne de punctuație și paranteze poate declanșa același răspuns de recunoaștere facială precum privirea unei fețe umane reale.

Majoritatea oamenilor recunosc semnul :)  ca fiind o față zâmbitoare însă acest fenomen nu este înnăscut ci învățat. Cu timpul, datorită utilizării repetate a acestor simboluri, am învățat că acestea reprezintă un chip. De asemenea, nu toate emoticonele declanșează același răspuns. Astfel, au fost declanșate răspunsuri similare celor declanșate de o față reală, doar în cazul simbolurilor tradiționale :) sau :-), nu și în cazul celor non standard (-: .

  (Sursa)

Dicționarul de psihologie- Psiholog

PSIHOLOG- persoană a cărei activitate profesională se exercită în unul din domeniile psihologiei.

În Franța, de la legea din 25 iulie 1985, folosința profesională a titlului de psiholog este rezervată titularilor unei diplome care adeverește o formație universitară, fundamentală și aplicată, de înalt nivel, în psihologie. 

Psihologia este o disciplină dificilă, care necesită din partea celui care o exercită vaste cunoștințe, teoretice și practice, precum și o capacitate de empatie care să-i permită stabilirea unui raport autentic cu semenul, înțelegerea rolurilor sale, a atitudinilor și conduitelor.

Funcțiile psihologului sunt multiple: în mod tradițional, el participă la diagnostic (teste, convorbiri) și la dezvoltarea persoanei. Adesea efectuează activități de prevenție, de informare, de formare și de cercetare.

Sursa: Dicționar de Psihologie Larousse.

Amintirile false

Este dificil de explicat fenomenul de amintire a unor evenimente care de fapt nu au avut loc. În unele situații, acest fenomen poate avea consecințe deosebit de grave: sistemul juridic are încredere în memoria umană. În fiecare an, în toată lumea, există foarte multe cazuri bazate doar pe mărturia cuiva care jură că ceea ce reproduc este exact ceea ce au văzut/auzit.

Totuși, cercetări din neuroștiințele cognitive indică atât punctele forte cât și slăbiciunile procesului de reamintire. Memoria este un proces cognitiv ce are legături puternice cu limbajul. Una dintre sarcinile fundamentale ale creierului atunci când îndeplinește o activitate lingvistică, cum ar fi de exemplu purtarea unei conversații, este procesul semantic. În îndeplinirea acestei sarcini, creierul compară cuvintele pe care le auzim cu cele reamintite din evenimente trecute, pentru a le recunoaște și pentru a le descoperi înțelesul.  Procesul semantic este fundamental pentru stocarea amintirilor, ajutându-ne să recunoaștem cuvinte și să memorăm anumite episoade. Totuși acest proces nu funcționează perfect tot timpul.  Această lipsă a preciziei în anumite situații poate da naștere amintirilor false.

Două noi studii realizate de Kepa Paz-Alonso au fost publicat în Journal of International Neuropsychological Society și în Schizophrenia Research. Aceste studii au evidențiat faptul că procesul semantic implicat în recunoașterea cuvintelor la copii precum și la adulți care suferă de schizofrenie, este mai puțin eficient decât cel al adulților normali. Unul dintre motive este faptul că la copii, acest proces nu este încă la fel de automatizat și dezvoltat ca la adulți. Creierul unui adult, ca urmare a realizării repetate de conexiuni între diferitele zone ale creierului, a mecanizat procesul de conectare semnatică a noii informații cu scopul stocării acesteia. Conform rezultatelor obținute de Paz-Alonso, acest proces este responsabil de probabilitatea mai crescută de a genera amintiri false în creierul unui adult decât în cel al unui copil. Totuși, același proces care produce aceste amintiri false este responsabil și pentru o memorie mai bună.  

Așadar, mai degrabă decât un defect al memoriei, acest fenomen trebuie privit ca prețul ce trebuie plătit uneori pentru calitățile memoriei.

(Sursa)