Anxietatea la copii

Anxietatea este o stare afectivă tot mai prezentă în zilele noastre, atât în rândul adulţilor cât şi în rândul copiilor.

Anxietatea se poate descrie printr-o stare afectivă vagă, difuză, de nelinişte, de apăsare, de tensiune, de îngrijorare, de teamă nemotivată, fără un obiect precizat sau disproporţionată cu factorii obiectivi care o determină. În mod categoric, aceasta provoacă  disconfort psihic. Persoana afectată de anxietate este într-o continuă alertă, având un sentiment constant de neputinţă.

Este important să înțelegem anxietatea ca pe un sentiment normal și faptul că aceasta reprezintă un răspuns comun la diferite situații stresante. Rezultă faptul că un anumit grad de anxietate este important în activitățile desfășurate zilnic. Doar atunci când anxietatea depășește o anumită intensitate devine patologică și apar simptome care afectează o persoană atât fizic cât și din punct de vedere psihologic și comportamental. (Guideline Working Group for the Treatment of Patients with Anxiety Disorders in Primary Care, 2006)

Copiii nu realizează că frica lor nu este rațională, uneori chiar nici nu înțeleg ce anume le cauzează frica (nu sunt capabili să identifice gândurile iraționale), doar știu că trebuie să evite anumite situații și sunt foarte sensibili la orice formă de respingere, reală sau percepută.

Copiii cu un nivel ridicat de anxietate se remarcă prin următoarele trăsături de personalitate mai pregnante: gândire intransigentă, neîncredere în sine și în ceilalți, nevoie continuă de sprijin și afirmare personală, tensiune psihică puternică (și, ca forme adiacente: nervozitate, impulsivitate, neliniște și siguranță), un control redus al trăirilor, emoțiilor și stărilor proprii, nevoia și încercarea de a controla mereu situația, sentimente de persecuție, criticism exagerat, tendințe de deprimare, contemplație și meditație.

Anxietatea fluctuează în functie de genul copiilor și este mai des întâlnită la fete decât la băieți. Tabloul de manifestare a anxietății la băieți și fete este distinct: la băieți se monitorizează o scădere a anxietății pe parcursul vârstei, iar la fete se consemnează o creștere a acesteia pe parcursul preadolescenței.

În literatura de specialitate , se vorbeşte de existenţa a 3 feluri de anxietate în copilăria timpurie : 

1. anxietatea faţă de situaţii şi persoane străine

2. anxietatea de separaţie

3. anxietatea morală ( Ph. L.Harriman, 1969 apud Verza.E ,1993 )

La 12-14 luni anxietatea la copii faţă de persoane străine este intensă şi se manifestă la unii copii prin confundarea unor persoane străine care au ceva familiar, arătându-le o simpatie ca după ce constată că sunt necunoscute să se îndepărteze cu o oarecare jenă. Acestă teamă se diminuează odată cu vârsta de 3 ani, însă anxietatea de acest fel se conservă faţă de  „necunoscut”.  Spre exemplu, copilul poate manifesta teamă faţă de „bau-bau”, „ baba cloanţa” sau „moşul” etc.

Anxietatea de separaţie (mai ales de mamă) este activă la 21-24 de luni şi îmbracă forme dramatice  atunci când copilul obişnuit cu mama constată că aceasta nu mai este cu el tot timpul sau atunci când persoana care îl îngrijeşte este mai puţin tandră. De cele mai multe ori aşa-numitul fenomenul de hospitalism, de abandon, de avitaminoză afectivă determină amplificarea anxietăţii, ce va influenţa evoluţia ulterioară a copilului.

Anxietatea morală are la bază teama şi trăirea sentimentului de vinovăţie. De aici , copilul devine mai nesigur şi deliberativ, iar prin prezenţa fricii de pedeapsă se ajunge la conduite ce se manifestă prin forme de evaziune şi disponibilităţi reduse.

Pare să existe o componentă genetică în multe cazuri de anxietate la adolescenţi. Dacă părinţii îşi fac o mulţime de griji, pot să le transmită copiilor lor ideea că lumea este un loc înspăimântător.  (Ekersleyd, 2005)

Anxietatea faţă de separare este singura anxietate considerată specifică doar copiilor, conform nosologiei (DSM-IV; American Psychiatric Association, 1994, apud. Crascke,2003, p.4 ), celelalte anxietăţi ce apar la copii fiind incluse în simptomatologia anxietăţilor adulţilor.

Un copil este afectat sever de anxietate și problemele legate de aceasta atunci când griijile lui și simptomele îi afectează viața de zi cu zi și, dacă simptomele nu i se ameliorează după o perioadă mai mare de câteva săptămâni, cea mai bună soluție este să se apeleze la un profesionist.

Cauzele anxietății nu sunt pe deplin înțelese, dar factori biologici, de mediu și psiho-sociali sunt implicați.  (Guideline Working Group for the Treatment of Patients with Anxiety Disorders in Primary Care, 2006)

Copiii care de felul lor îşi fac foarte multe griji pot să prezinte o accentuare a acestei tendinţe sub influenţa circumstanţelor în care se regăsesc. Spre deosebire de adulţi, copiii sunt adeseori lipsiţi de puterea de a schimba cumva situaţia în care se află şi acest fapt poate genera, prin el însuşi, anxietate. Când nu li se spune ce anume se petrece - sau nu li se oferă suficient de multe informaţii ori nu înţeleg ce li se spune, pot să devină şi mai anxioşi. Tensiunile şi certurile din familie pot să aibă efect chiar şi asupra copiilor foarte mici, ducând la iritabilitate, plânsete, atragerea atenţiei şi un comportament general răutăcios. Copiii mai mari care sunt anxioşi pot să revină la comportamente care ar fi de aşteptat din partea unor copii mai mici, cum ar fi enurezisul şi un comportament rebel şi confruntaţional.(Eckelsleyd, 2005)

Nevrotismul, probabilitatea de a dezvolta o gamă largă de stări emoţionale negative, reprezintă unul dintre factorii ce pot declanşa simptomele anxietăţii şi depresiei. De asemenea, influenţele genetice sau ereditatea au un rol important în apariţia anxietăţii şi depresiei pe de o parte sau a fricilor şi fobiilor pe altă parte. Mediul în care trăieşte individul poate duce la apariţia anxietăţii sau a fricii, un rol important avându-l familia.

Câteva semne care pot indica o posibilă tulburare de anxietate la un copil (Eckersleyd, 2005):

La copiii mici :

• nu poate să se joace cu alţi copii,

• nu poate să doarmă singur,

• plânge şi pare să-l deranjeze să fie lăsat singur

La şcolari :

• sunt extrem de timizi, preferând să stea mereu lângă părinți sau lângă învăţătoare, la şcoală;

• au probleme de acomodare cu ceilalţi copii şi par să fie mai curând genul „singuratic" şi nu se avântă pe terenul de joacă;

• au probleme frecvente cu somnul sau se plâng de vise urâte sau coşmaruri frecvente.

Un copil care suferă de anxietate poate prezenta  atât simptome fizice cât și comportamentale (Guideline Working Group for the Treatment of Patients with Anxiety Disorders in Primary Care, 2006):

Simptome fizice:

- vegetativ: transpirație, gură uscată, amețeli;

-neuromuscular: tremurat, dureri de cap, parestezii (tulburare a sensibilității, prin senzație de amorțeală, de arsură sau de rece, în lipsa oricărui excitant);

- cardiovascular: palpitații, bătăi de inimă accelerate, dureri precordicale (Din regiunea anterioară a toracelui, corespunzând inimii);

- respiratorii: dificultăți de respirație;

- digestive: greață, vomă, indigestie, diaree, constipare;

- genitor-urinar: urinare frecventă,  probleme sexuale;

Simptome psihologice și comportamentale:

- îngrijorare, reținere, teamă;

- sentiment de reprimare;

- teama de a pierde controlul, de a înnebuni sau teama de moarte iminentă;

- dificultăți de concentrare,  pierdere de memorie;

- iritare, neliniște;

- inhibare, obsesii sau constrângeri;

- evitarea anumitor situații;