Anxietatea este o stare afectivă tot mai prezentă în
zilele noastre, atât în rândul adulţilor cât şi în rândul copiilor.
Anxietatea se poate
descrie printr-o stare afectivă vagă, difuză, de nelinişte, de apăsare, de
tensiune, de îngrijorare, de teamă nemotivată, fără un obiect precizat sau
disproporţionată cu factorii obiectivi care o determină. În mod categoric, aceasta
provoacă disconfort psihic. Persoana afectată de anxietate este într-o continuă
alertă, având un sentiment constant de neputinţă.
Este important să înțelegem anxietatea ca pe un sentiment
normal și faptul că aceasta reprezintă un răspuns comun la diferite situații
stresante. Rezultă faptul că un anumit grad de anxietate este important în
activitățile desfășurate zilnic. Doar atunci când anxietatea depășește o
anumită intensitate devine patologică și apar simptome care afectează o
persoană atât fizic cât și din punct de vedere psihologic și comportamental.
(Guideline Working Group for the Treatment of Patients with Anxiety Disorders
in Primary Care, 2006)
Copiii nu realizează că
frica lor nu este rațională, uneori chiar nici nu înțeleg ce anume le cauzează
frica (nu sunt capabili să identifice gândurile iraționale), doar știu că
trebuie să evite anumite situații și sunt foarte sensibili la orice formă de
respingere, reală sau percepută.
Copiii cu un nivel ridicat de anxietate se remarcă prin următoarele trăsături
de personalitate mai pregnante: gândire intransigentă, neîncredere în sine și
în ceilalți, nevoie continuă de sprijin și afirmare personală, tensiune psihică
puternică (și, ca forme adiacente: nervozitate, impulsivitate, neliniște și
siguranță), un control redus al trăirilor, emoțiilor și stărilor proprii,
nevoia și încercarea de a controla mereu situația, sentimente de persecuție, criticism
exagerat, tendințe de deprimare, contemplație și meditație.
Anxietatea fluctuează în functie de genul copiilor și este mai des
întâlnită la fete decât la băieți. Tabloul de manifestare a anxietății la
băieți și fete este distinct: la băieți se monitorizează o scădere a anxietății
pe parcursul vârstei, iar la fete se consemnează o creștere a acesteia pe
parcursul preadolescenței.
În literatura de specialitate , se vorbeşte de existenţa a 3 feluri de
anxietate în copilăria timpurie :
1. anxietatea faţă de situaţii şi persoane străine
2. anxietatea de separaţie
3. anxietatea morală ( Ph. L.Harriman, 1969 apud Verza.E ,1993 )
La 12-14 luni anxietatea la copii faţă de persoane străine este intensă şi
se manifestă la unii copii prin confundarea unor persoane străine care au ceva
familiar, arătându-le o simpatie ca după ce constată că sunt necunoscute să se
îndepărteze cu o oarecare jenă. Acestă teamă se diminuează odată cu vârsta de 3
ani, însă anxietatea de acest fel se conservă faţă de „necunoscut”.
Spre exemplu, copilul poate manifesta teamă faţă de „bau-bau”, „ baba
cloanţa” sau „moşul” etc.
Anxietatea de separaţie (mai ales de mamă) este activă la 21-24 de luni şi
îmbracă forme dramatice atunci când
copilul obişnuit cu mama constată că aceasta nu mai este cu el tot timpul sau
atunci când persoana care îl îngrijeşte este mai puţin tandră. De cele mai
multe ori aşa-numitul fenomenul de hospitalism, de abandon, de avitaminoză
afectivă determină amplificarea anxietăţii, ce va influenţa evoluţia ulterioară
a copilului.
Anxietatea morală are la bază teama şi trăirea sentimentului de vinovăţie.
De aici , copilul devine mai nesigur şi deliberativ, iar prin prezenţa fricii
de pedeapsă se ajunge la conduite ce se manifestă prin forme de evaziune şi
disponibilităţi reduse.
Pare să existe o componentă genetică
în multe cazuri de anxietate la adolescenţi. Dacă părinţii îşi fac o mulţime de
griji, pot să le transmită copiilor lor ideea că lumea este un loc înspăimântător. (Ekersleyd, 2005)
Anxietatea faţă de separare este singura anxietate considerată specifică
doar copiilor, conform nosologiei (DSM-IV; American Psychiatric Association,
1994, apud. Crascke,2003, p.4 ), celelalte anxietăţi ce apar la copii fiind
incluse în simptomatologia anxietăţilor adulţilor.
Un copil este afectat sever de
anxietate și problemele legate de aceasta atunci când griijile lui și
simptomele îi afectează viața de zi cu zi și, dacă simptomele nu i se
ameliorează după o perioadă mai mare de câteva săptămâni, cea mai bună soluție
este să se apeleze la un profesionist.
Cauzele anxietății nu sunt pe deplin înțelese, dar factori biologici, de
mediu și psiho-sociali sunt implicați. (Guideline Working Group
for the Treatment of Patients with Anxiety Disorders in Primary Care, 2006)
Copiii care de felul lor îşi fac
foarte multe griji pot să prezinte o accentuare a acestei tendinţe sub
influenţa circumstanţelor în care se regăsesc. Spre deosebire de adulţi, copiii
sunt adeseori lipsiţi de puterea de a schimba cumva situaţia în care se află şi
acest fapt poate genera, prin el însuşi, anxietate. Când nu li se spune ce
anume se petrece - sau nu li se oferă suficient de multe informaţii ori nu
înţeleg ce li se spune, pot să devină şi mai anxioşi. Tensiunile şi certurile
din familie pot să aibă efect chiar şi asupra copiilor foarte mici, ducând la
iritabilitate, plânsete, atragerea atenţiei şi un comportament general
răutăcios. Copiii mai mari care sunt anxioşi pot să revină la comportamente
care ar fi de aşteptat din partea unor copii mai mici, cum ar fi enurezisul şi
un comportament rebel şi confruntaţional.(Eckelsleyd, 2005)
Nevrotismul, probabilitatea de a dezvolta o gamă largă de stări emoţionale
negative, reprezintă unul dintre factorii ce pot declanşa simptomele anxietăţii
şi depresiei. De asemenea, influenţele genetice sau ereditatea au un rol
important în apariţia anxietăţii şi depresiei pe de o parte sau a fricilor şi
fobiilor pe altă parte. Mediul în care trăieşte individul poate duce la
apariţia anxietăţii sau a fricii, un rol important avându-l familia.
Câteva semne care pot
indica o posibilă tulburare de anxietate la un copil (Eckersleyd, 2005):
La copiii
mici :
• nu poate să se joace cu alţi
copii,
• nu poate să doarmă singur,
• plânge şi pare să-l deranjeze să
fie lăsat singur
La şcolari
:
• sunt extrem de timizi, preferând să
stea mereu lângă părinți sau lângă învăţătoare, la şcoală;
• au probleme de acomodare cu
ceilalţi copii şi par să fie mai curând genul „singuratic" şi nu se avântă
pe terenul de joacă;
• au probleme frecvente cu somnul
sau se plâng de vise urâte sau coşmaruri frecvente.
Un copil care suferă de
anxietate poate prezenta atât simptome
fizice cât și comportamentale (Guideline Working Group for the Treatment of
Patients with Anxiety Disorders in Primary Care, 2006):
Simptome fizice:
- vegetativ: transpirație, gură uscată, amețeli;
-neuromuscular: tremurat, dureri de cap, parestezii (tulburare a
sensibilității, prin senzație de amorțeală, de arsură sau de rece, în lipsa
oricărui excitant);
- cardiovascular: palpitații, bătăi de inimă accelerate, dureri
precordicale (Din regiunea anterioară a toracelui, corespunzând inimii);
- respiratorii: dificultăți de respirație;
- digestive: greață, vomă, indigestie, diaree, constipare;
- genitor-urinar: urinare frecventă, probleme sexuale;
Simptome psihologice și comportamentale:
- îngrijorare, reținere, teamă;
- sentiment de reprimare;
- teama de a pierde controlul, de a înnebuni sau teama de moarte iminentă;
- dificultăți de concentrare, pierdere
de memorie;
- iritare, neliniște;
- inhibare, obsesii sau constrângeri;
- evitarea anumitor situații;
