Creativitatea în predat

Mare parte din munca necesară într-o clasă constă în a oferi studenților spațiul, abilitățile și materialele pentru a explica cine sunt și ce știu. Ideea că studenții învață de la profesori poate fi de multe ori incorectă: învățarea depinde foarte mult de accesul studentului la propria capacitate de a se învăța pe sine. Rolul profesorului ar putea fi văzut deci în a le oferi libertatea să învețe, să își cultive creativitatea și în a crea o atmosferă care promovează încrederea în capacitatea lor de a învăța.

Nell Irvin Painter

Un exemplu în acest sens este povestea unei tinere studente la Princeton. Ajunsă acolo în primul an, aceasta se simțea mai slab pregătită decât colegii ei și luase în considerare posibilitatea de a renunța la facultate. Motivul pentru care acest lucru nu s-a întâmplat a fost un simplu gest realizat de un profesor foarte bun, Nell Irvin Painter. Aceasta și-a început cursul nu prin a-și arăta cunoștințele superioare stabilindu-și astfel poziția de putere în cadrul orelor ci prin a le sugera elevilor ca înainte de a discuta pe tema unei cărți, cu toții, împreună, să învețe cuvintele dificile din acea carte, asigurând astfel că toții studenții vor avea un limbaj comun. Astfel, Painter a plecat de la prezumția că nu poate ști cu siguranță ce cunosc și ce nu cunosc studenții ei și că cea mai bună strategie este să încerce să îi aducă pe aceștia la un limbaj comun.

D.W. Winnicott este faimos pentru teoria relațiilor obiectuale și pentru munca sa cu adolescenții cu probleme însă acesta a vorbit și despre creativitate care, după cum afirma, face ca viața să merite trăită.

În contrast cu asta (creativitatea) este o relaționare cu realitatea de tipul conformismului. Conformismul aduce cu sine un simț al inutilității pentru individ și este asociat cu ideea că nimic nu contează și că viața nu merită trăită. 

Acest pasaj este relevant întrucât predatul este, într-o oarecare măsură, un exercițiu de obținere a conformismului. Profesorii creează liste de obiective, insistă ca studenții să fie într-un anumit loc la un anumit moment și să rămână acolo până când le este permis să plece, acordă note în speranța că anumite lucruri vor fi realizate până la un termen limită și având o anumită calitate, creează rubrici astfel încât toată lumea să primească o notă care să adere la un set similar de standarde, fără a lua în considerare interesele studenților. Și totuși, procedând în acest mod, se asigură că studenții au învățat cu adevărat ceea ce le-a fost predat? Sau, și mai important, conștientizează ei modul în care ceea ce învață le este necesar în realitate? O serie de studii sugerează că deseori răspunsul este nu.

Winnicott sugerează ca modelul de învățământ profesor-»student-»angajator  să fie înlocuit  cu un model pedagogic în care profesorul oferă materialele și apoi asistă studentul în înțelegerea a ceea ce cunoaște deja. Obiectivul dorit ar fi creșterea capacității de a trece de la dependență la autonomie, într-o atmosferă de respect și afecțiune. Astfel schema ar deveni:

(Profesor «-»student)= învățământ-»creativitate/societate/cultură

În următorul citat de Winnicott, psihoterapia a fost înlocuită cu predatul iar pacientul cu studentul:

D.W. Winnicott

Predatul nu înseamnă să realizezi interpretări apte și inteligente; înseamnă să dai înapoi ceea ce studentul aduce cu sine... dacă realizez asta destul de bine, atunci el își va găsi propriul sine și va putea să existe și să se simtă real. Să te simți real înseamnă mai mult decât să exiști, înseamnă să găsești o modalitate de a exista ca tine însuți și să ai un sine în care să te poți retrage pentru a te relaxa.

Plasarea creativității studenților în centrul strategiei pedagogice revelează ariditatea intelectuală a politicilor curente de educație din multe instituții de elită precum și din instituții publice, care sunt de fapt strategii de a forma muncitori competenți și docili când de fapt ar trebui să ajute la formarea unor cetățeni conectați la propria umanitate.

*Nell Irvin Painter (n. 1942) este un istoric american. 

*Donald WoodsWinnicott (1896-1971) a fost un pediatru și psihanalist englez care a avut influențe semnificative în ceea ce privește teoria relațiilor obiectuale. 

 (Sursa)