Iubirea plutește în aer?

Termenul „feromon” desemnează subtanța emisă de un individ pentru un alt individ, susceptibilă de a-i afecta acestuia comportamentul, în mod inconștient. Martha McKlintock este una dintre primele cercetătoare care a demonstat efectul feromonilor asupra omului. Înaintea acestor experimente, s-a observat că femeilor de la paza de coastă care trăiau împreună mai multe luni li se sincroniza ciclul menstrual la o diferență de 4 zile. Cercetătoarea a adus dovada științifică a acestui fapt(1971). Astfel, aceasta le-a cerut unor fete ce locuiau la cămin, câte două în cameră, să noteze datele și durata ultimelor menstruații. S-au înregistrat ciclurile fetelor și ale prietenelor apropiate și s-a consemnat de câte ori se aflau în prezența băieților. S-a observat un efect de sincronizare la prietenele apropiate sau la fetele care locuiau împreună în cameră. S-a demonstrat de asemenea și că prezența unui bărbat are un efect asupra duratei ciclului. Astfel, în cazul fetelor care întâlneau mai des un bărbat, durata ciclului se diminua, ceea ce însemnă că, pe o perioadă lungă de timp, probabilitatea de procreare crește prin înmulțirea numărului de cicluri menstruale. Alte cercetări au confirmat acest fapt, arătându-se chiar că simplul contact cu haine purtate de bărbați are același efect (Culter et al., 1986). Ackerman (1991) a arătat că femeile private de prezența masculină ajung la pubertate mai târziu. Thorne și colaboratorii săi (2002) au arătat că femeile care intrau în contact cu feromoni masculini apreciau pozitiv atracția chipurilor bărbaților din fotografiile ce le erau prezentate. Nu doar femeile resimt influența feromonilor. Bărbații care au o relație stabilă cu o femei observă că barba le crește mai repede.

Feromonii sunt capabili să producă anumite efecte asupra omului. Astfel, deși nu suntem animale, evoluția noastră nu a putut anula încă influența acestor molecule.

(Sursa)

Teorii ale devianței

Devianța reprezintă orice comportament care violează normele sociale și este de obicei suficient de severă pentru a asigura dezaprobarea majorității societății. Devianța poate fi de natură infracțională sau non-infracțională. Disciplina sociologică care se ocupă cu studiul infracționalității este criminologia. Comportamente deviante pot fi considerate: alcoolismul, pariatul excesiv, nuditatea în locuri publice, jocul cu focul, furtul, minciuna, refuzul de se spăla, apelarea la prostituate, travestismul, etc.

Conceptul devianței este unul complex deoarece normele pot varia în mod considerabil între grupuri, timpuri, locuri. Altfel spus, ceea ce un grup consideră acceptabil, un alt grup poate percepe ca fiind deviant. 

Există un număr de teorii legate de devianță și criminologie. Patru dintre ele sunt cele mai cunoscute:

·         Teoria asocierilor diferențiale
·         Teoria anomiei
·         Teoria controlului social
·         Teoria etichetării sociale

Teoria asocierilor diferențiale. Edward Sutherland a propus conceptul de asociere diferențială pentru a explica modul în care oamenii învață devianța. Astfel, conform teoriei lui, mediul joacă un rol major în deciderea normelor pe care oamenii învață să le violeze. Oamenii dintr-un grup de referință oferă norme de conformitate și devianță, influențând semnificativ modul în care oamenii privesc lumea și modul în care reacționează. Oamenii învață norme și de la agenți de socializare: părinți, profesori, familie, prieteni, colegi și media. Astfel, oamenii învață comportamentul infracțional, la fel ca și celelalte comportamente, din interacțiunile cu ceilalți.  Criticii teoriei afirmă că terminologia acesteia este vagă și nu aderă la metodele de studiu ale științelor sociale și nu are validitate empirică.

Teoria anomiei. Anomia se referă la confuzia apărută atunci când normele sociale intră în conflict sau nu există. În anii ’60, Robert Merton a folosit acest termen pentru a descrie diferențele dintre scopurile acceptate social și mijloacele disponibile pentru a atinge aceste scopuri. Merton afirma, de exemplu, că obținerea bunăstării este un scop major pentru americani dar nu toți americanii dispun de mijloace pentru a atinge acest scop, în special membrii minorităților și grupurile dezavantajate. Cei care nu reușesc să se îmbogățească experimentează anomia deoarece un obstacol le oprește drumul către un scop acceptat social. Când acest lucru se întâmplă, acești indivizi pot apela la comportamente deviante pentru a-și atinge scopurile, a se răzbuna pe societate sau pentru a-și impune punctul de vedere. Teoria anomiei a fost criticată ca fiind prea generală. Criticii afirmă că teoria duce lipsă de afirmații privind procesul de învățare deviantă, incluzând motivatorii interni pentru devianță.

Teoria controlului social. Conform teoriei lui Walter Reckless, atât controlul intern cât și ce extern sunt eficiente împotriva devianței. Oamenii își pot dori să se comporte într-un mod deviant câteodată dar majoritatea nu o fac. Aceștia au diferite restrângeri: control intern cum ar fi conștiința, valorile, integritatea, moralitatea, dorința de a fi o persoană bună sau control extern cum ar fi poliția, familia, prietenii, autorități religioase. Travis Hirschi spunea că aceste forme de control intern și extern formează autocontrolul unei persoane care ajută la prevenirea actelor care încalcă normele sociale. Cheia pentru dezvoltarea autocontrolului este socializarea corectă, special în copilăria mică. Copiii cărora le lipsește acest autocontrol pot ajunge să comită infracțiuni și alte cmportamente deviante atunci când vor crește. Criticii afirmă că această teorie nu explică aproape deloc cauzele devianței.

Teoria etichetării sociale se referă la înțelesurile pe care oamenii le derivă din etichetările, simbolurile, acțiunile și reacțiile altor persoane. Această teorie afirmă că anumite comportamente sunt deviante doar în condiția în care societatea le etichetează ca fiind deviante.. Astfel, membrii conformiști ai societății care interpretează anumite comportamente ca fiind deviante, atașând apoi această etichetă indivizilor, determină distincția dintre devianță și non-devianță. Indivizi puternici în societate- politicieni, judecători, ofițeri de poliție, doctori, etc.- de obicei impun etichetele cele mai semnificative. Persoanele etichetate pot include: dependenți de droguri, alcoolici, criminali, delincvenți, prostituate, oameni care suferă de retard, pacienți psihiatrici etc. Consecințele etichetării pot fi semnificative: studiile arată că cei care sunt catalogați într-un mod negativ au o stimă de sine scăzută, se resping și se pot comporta mai deviant. William Chambliss a realizat un studiu privind efectele etichetării (1973). Cele două grupuri incluse erau constituite din bărbați, caucazieni, elevi la liceu, implicați frecvent în acte de furt, vandalism, consum de alcool și chiul. Un grup, denumit „Sfinții” era format din băieți din familii bune, cu o reputație bună și note mari. Aceștia aveau grijă să nu fie prinși atunci când încalcă legea. Celălalt grup, „Huliganii” era format din băieți din familii cu un statut socio-economic mai scăzut, cu reputații proaste și note mici. De asemenea aceștia nu erau prudenți astfel încât să nu fie prinși. Poliția nu aresta niciodată membrii primului grup, în timp ce membrii celui de-al doilea grup aveau deseori confruntări cu poliția.  Criticii acestei teorii indică faptul că se aplică doar unui număr mic de persoane deviante, deoarece aceștia sunt prinși și etichetați. O altă critică adusă se referă la neclaritatea conceptelor folosite, fiind astfel dificil de testat științific.
(Sursa)

Dominanță și atracție

Sursă foto

Organizarea ierahică este prezentă în toate grupurile umane. La primate, dominanța semnifică o probabilitate mai mare de transmitere a genelor, mai ales la masculi. Femelele trebuie să își dedice timpul și energia puilor astfel fiind nevoite să-și caute un partener adecvat. În general, femelele sunt atrase de masculi dominanți. La bărbat, așteptările cu privire la rolul fiecărui gen arată disocierea sexelor. Cercetările arată că dominarea, competiția și capacitatea de conducere sunt trăsături masculine, în timp ce capacitatea redusă de dominare este considerată o trăsătură feminină. Astfel, femeile agresive și bărbații pasivi sunt evaluați negativ.

Sadalla, Kenrick și Vershure (1987) au realizat mai multe experimente pentru a demonstra influența dominanței bărbatului asupra modului în care sunt percepuți în ceea ce privește atractivitatea.  Rezultatele au arătat că atracția sexuală pentru bărbatul dominant este ridicată în comparație cu cea față de bărbatul mai puțin dominant. În cazul femeilor, însă, nu există vreo diferență de percepție acestui aspect, fie că este dominantă sau nu. În ceea ce privește relațiile durabile, s-a observat că persoanele preferate pentru parteneri sunt femeia care poate fi dominată și bărbatul dominant.

Astfel, capacitatea de dominare influențează atractivitatea sexuală a bărbatului dar nu are niciun impact asupra atractivității sexuale a femeii. Aceste rezultate sunt compatibile cu teoria evoluției unde putem observa că dominanța potențează atracția masculilor dar o influențează negativ pe cea a femelelor. Așadar, putem regăsi, încă o dată, ceva din logica naturii în evaluările noastre.

(Sursa)

Managementul clasei de elevi

Theodore Bernard de Heuvel- The classroom

Managementul clasei de elevi poate fi definit ca fiind un termen folosit de profesori pentru a descrie procesul prin care se asigură că lecția decurge normal în ciuda unor comportamente disruptive.

Mai jos sunt câteva tehnici, idei, resurse și sfaturi pe care profesorii le pot folosi pentru a-și îmbunătăți abilitățile de management al clasei.

Începerea anului în forță

Mulți profesori fac greșeala de a începe anul școlar cu un plan slab elaborat sau chiar fără niciun plan. Este mult mai ușor să înceapă în forță, urmând ca pe parcurs să se mai relaxeze decât să înceapă ușor și să ceară apoi disciplină. La începutul anului, elevii evaluează situația și iau la cunoștință lucrurile  care le sunt permise. Începerea anului în forță oferă profesorului control și flexibilitate.

Corectitudine

Elevii sunt primii în a recunoaște „favoriții” profesorului. Acest lucru poate fi periculos deoarece poate conduce la  probleme cauzate de ceilalți elevi. Profesorul ar trebui să își trateze toți elevii într-un mod imparțial și să se asigure că sunt cu toții implicați în lecție. Fără corectitudine, chiar cele mai bune tehnici și metode de predat se vor dovedi a fi nefolositoare.

Calm în caz de incidente

Elevii de multe ori amplifică reacția profesorului la incidente, așadar acesta din urmă trebuie să fie pregătir să reia lecția cu calm și rapiditate. O glumă sau un comentariu interesant pot fi tehnici utile de a capta din nou atenția elevilor și de a realiza tranziția înapoi la material. Organizarea lecțiilor în jurul unor obiective poate ajuta la păstrarea concentrării elevilor și prevenirea întreruperilor.

Așteptări ridicate

Profesorul trebuie să se aștepte ca elevii să se comporte într-un mod acceptabil nu ca aceștia să întrerupă sau să aibă un comportament necorespunzător. Acest lucru trebuie transmis prin modul de comunicare cu elevii. La începerea zilei, profesorul ar trebui să le transmită așteptările lui elevilor astfel încât aceștia să-și cunoască obiectivele. Nu este niciodată prea devreme pentru a încuraja elevii să se comporte responsabil. Aceștia trebuie să fie conștienți de consecințele (atât pozitive cât și negative) ale acțiunilor pe care le întreprind.

Motivare pentru comportamente pozitive

Motivarea elevilor prin recompense precum o zi fără temă, vizionarea unui videoclip, înghețată sau timp acordat anumitor activități îi poate ajuta pe aceștia oferindu-le un scop. De asemenea, un alt avantaj al acestor recompense poate fi faptul că elevii le cer socoteală celor care nu se comportă cum trebuie și stigmatizează comportamentele negative.

Planuri suplimentare

Profesorul trebuie să se asigure mereu că are activități disponibile pentru a acoperi orele de curs. Este preferabil ca acesta să aibă anumite activități de rezervă care pot fi folosite în cazul în care lecția se termină mai repede. Nu este recomandat ca elevii să realizeze că nu mai sunt activități planificate înainte de finalul lecției.

Plan disciplinar clar exprimat...cu consecințe

Profesorul trebuie să le explice foarte clar elevilor măsurile disciplinare. Orice indiciu de ambiguitate lasă loc de scuze. Elevii trebuie avertizați atunci când sunt pe cale de a încălca o regulă. Comunicarea directă este esențială în a stabili reguli și în a explica responsabilități dar și atunci când se discută un comportament considerat a fi negativ. Eșecul în a comunica direct scade impactul disciplinei și poate duce la punerea sub semnul întrebării a autorității profesorului.

Focalizare pe relații

Un profesor care poate realiza o conexiune pozitivă cu elevii lui va ajuta la comportamentul adecvat al acestora întrucât va fi privit ca un prieten. Folosirea întărirea pozitivă pentru a construi o reputație oferă elevilor certitudinea că profesorul crede în ei. De asemenea, investirea în relația cu părinții elevilor se poate dovedi de un real folos deoarece poate anticipa anumite probleme ce se pot ivi atât la școală cât și în afara ei.

Grijă la confruntări

Confruntarea cu elevul nu trebuie să îl umilească pe acesta și este preferabil să nu aibă loc în fața celorlalți colegi. O situație nefericită de acest gen poate duce la perceperea profesorului de către elev ca fiind un inamic. Acest lucru are ca efect amplificarea comportamentelor negative.

Răbdare și exercițiu

Nu întotdeauna totul merge bine de la început. Profesorul nu trebuie să-și piardă calmul și să se îngrijoreze ci să continue să încerce.

(Sursa)

Ce-și doresc femeile/bărbații?

Una dintre întrebările care chinuie multe minți este ce anume vrea sexul opus? Răspunsul la această întrebare este important pentru că poate ajuta la găsirea unor moduri inedite de a ne valoriza în interacțiunea cu ceilalți, asigurându-ne astfel că ne facem plăcuți. După numeroase dispute și dezbateri pe această temă, se pare că femeile sunt interesate de statut și venituri iar bărbații de aspectul fizic. Pawlowski și Koziel (2002) au intervievat câteva sute de bărbați și femei care dădeau anunțuri în rubricile matrimoniale. Chestionarul evalua caracteristici fizice și sociale, analizându-se frecvența cu care acestea sunt precizate în anunțuri. Exemple de astfel de caracteristici urmărite sunt: vârsta, înălțimea, greutatea, situația familială, nivelul de educație, etc.
S-a observat că erau prezentate informațiile care interesează ținta potențială, informațiile pe care un pretendent le-ar putea considera esențiale într-o relație. Astfel, bărbații menționau cu o frecvență mai ridicată elemente ce țineau de venituri pe când femeile făceau referire mai des la atracție și implicarea așteptată.
A fost realizată de asemenea și o analiză a numărului de răspunsuri primite la anunțuri. În cazul bărbaților, răspunsurile au fost influențate de situația matrimonială, nivelul de educație, veniturile oferite, vârstă și de înălțime, după cum urmează: au fost preferați bărbații care au mai fost căsătoriți, cei cu studii superioare, cu venituri peste medie, maturi și mai înalți. În cazul femeilor, numărul răspunsurilor a fost influențat de situația matrimonială, vârstă, înălțime, nivelul de școlarizare și greutate. Astfel, au fost preferate femeile care nu au mai fost căsătorite și cele mai tinere. Pe de altă parte, cele mai înalte, cu un nivel de școlarizare mai ridicat sau cu o greutate mai mare au primit mai puține răspunsuri.
Așadar, în majoritatea cazurilor, femeile se folosesc de trăsături fizice pentru a se prezenta în timp ce bărbații dau informații legate de statut. În plus, femeile pretind ca bărbatul să aibă anumite caracteristici legate de statut în timp ce bărbații caută calitățile fizice.

(Sursa)

Creativitatea în predat

Mare parte din munca necesară într-o clasă constă în a oferi studenților spațiul, abilitățile și materialele pentru a explica cine sunt și ce știu. Ideea că studenții învață de la profesori poate fi de multe ori incorectă: învățarea depinde foarte mult de accesul studentului la propria capacitate de a se învăța pe sine. Rolul profesorului ar putea fi văzut deci în a le oferi libertatea să învețe, să își cultive creativitatea și în a crea o atmosferă care promovează încrederea în capacitatea lor de a învăța.

Nell Irvin Painter

Un exemplu în acest sens este povestea unei tinere studente la Princeton. Ajunsă acolo în primul an, aceasta se simțea mai slab pregătită decât colegii ei și luase în considerare posibilitatea de a renunța la facultate. Motivul pentru care acest lucru nu s-a întâmplat a fost un simplu gest realizat de un profesor foarte bun, Nell Irvin Painter. Aceasta și-a început cursul nu prin a-și arăta cunoștințele superioare stabilindu-și astfel poziția de putere în cadrul orelor ci prin a le sugera elevilor ca înainte de a discuta pe tema unei cărți, cu toții, împreună, să învețe cuvintele dificile din acea carte, asigurând astfel că toții studenții vor avea un limbaj comun. Astfel, Painter a plecat de la prezumția că nu poate ști cu siguranță ce cunosc și ce nu cunosc studenții ei și că cea mai bună strategie este să încerce să îi aducă pe aceștia la un limbaj comun.

D.W. Winnicott este faimos pentru teoria relațiilor obiectuale și pentru munca sa cu adolescenții cu probleme însă acesta a vorbit și despre creativitate care, după cum afirma, face ca viața să merite trăită.

În contrast cu asta (creativitatea) este o relaționare cu realitatea de tipul conformismului. Conformismul aduce cu sine un simț al inutilității pentru individ și este asociat cu ideea că nimic nu contează și că viața nu merită trăită. 

Acest pasaj este relevant întrucât predatul este, într-o oarecare măsură, un exercițiu de obținere a conformismului. Profesorii creează liste de obiective, insistă ca studenții să fie într-un anumit loc la un anumit moment și să rămână acolo până când le este permis să plece, acordă note în speranța că anumite lucruri vor fi realizate până la un termen limită și având o anumită calitate, creează rubrici astfel încât toată lumea să primească o notă care să adere la un set similar de standarde, fără a lua în considerare interesele studenților. Și totuși, procedând în acest mod, se asigură că studenții au învățat cu adevărat ceea ce le-a fost predat? Sau, și mai important, conștientizează ei modul în care ceea ce învață le este necesar în realitate? O serie de studii sugerează că deseori răspunsul este nu.

Winnicott sugerează ca modelul de învățământ profesor-»student-»angajator  să fie înlocuit  cu un model pedagogic în care profesorul oferă materialele și apoi asistă studentul în înțelegerea a ceea ce cunoaște deja. Obiectivul dorit ar fi creșterea capacității de a trece de la dependență la autonomie, într-o atmosferă de respect și afecțiune. Astfel schema ar deveni:

(Profesor «-»student)= învățământ-»creativitate/societate/cultură

În următorul citat de Winnicott, psihoterapia a fost înlocuită cu predatul iar pacientul cu studentul:

D.W. Winnicott

Predatul nu înseamnă să realizezi interpretări apte și inteligente; înseamnă să dai înapoi ceea ce studentul aduce cu sine... dacă realizez asta destul de bine, atunci el își va găsi propriul sine și va putea să existe și să se simtă real. Să te simți real înseamnă mai mult decât să exiști, înseamnă să găsești o modalitate de a exista ca tine însuți și să ai un sine în care să te poți retrage pentru a te relaxa.

Plasarea creativității studenților în centrul strategiei pedagogice revelează ariditatea intelectuală a politicilor curente de educație din multe instituții de elită precum și din instituții publice, care sunt de fapt strategii de a forma muncitori competenți și docili când de fapt ar trebui să ajute la formarea unor cetățeni conectați la propria umanitate.

*Nell Irvin Painter (n. 1942) este un istoric american. 

*Donald WoodsWinnicott (1896-1971) a fost un pediatru și psihanalist englez care a avut influențe semnificative în ceea ce privește teoria relațiilor obiectuale. 

 (Sursa)