Despre infidelitate

Helen Fisher

 Helen Fisher susține că dragostea nu este o emoție ci un sistem al creierului, aflat în legătură cu alte două sisteme, al cuplării și al reproducerii. Acestea din urmă pot explica de ce oamenii sunt capabili să înșele deși valorizează dragostea. Infidelitatea este prezentă în viețile noastre, fie prin filme, emisiuni, fie prin ceea ce se întâmplă realmente în jurul nostru. Totuși, ideea că infidelitatea poate avea o legătură cu modul în care creierul uman funcționează reprezintă un șoc. Mai jos sunt câteva idei expuse de Helen Fisher (antropolog care studiază diferențele de gen precum și evoluția emoțiilor umane; este cunoscută ca fiind un expert în dragostea romantică) în legătură cu fenomenul infidelității.

1. Formarea perechilor este marca umanității. Datele statistice din USA realizate pe 97 societăți din 1947 până în 1992 indică faptul că aproximativ 93,1 % dintre femei și 91,8% dintre bărbați se căsătoresc până la vârsta de 49 de ani. În plus,  date mai recente arată că aproximativ 85% dintre americani se vor căsători. 
2. Totuși, monogamia reprezintă doar o parte din strategia umană de reproducere. Infidelitatea este un fenomen răspândit. Studii curente realizate pe cupluri americane indică faptul că 20 până la 40 % dintre bărbații căsătoriți și 20 până la 25 % dintre femeile căsătorite (cupluri heterosexuale) vor avea o relație extramaritală.
3. Arhitectura creierului poate fi un factor în infidelitate. Ființele umane au 3 sisteme primare ale creierului legate de dragoste: 1) dorinta sexuala dezvoltată astfel încât să facă indivizii să caute să aibă relații sexuale cu mai multe persoane; 2) dragostea romantică dezvoltată astfel încât să motiveze indivizii să își focalizeze energia sexuală către parteneri specifici, conservând astfel timpul alocat curtării și energia metabolică; 3) atașamentul față de partener dezvoltat astfel încât să facă indivizii care întrețin relații sexuale să rămâna împreună măcar timpul necesar conceperii unui copil și creșterii acestuia până după copilărie. Aceste trei sisteme interacționează între ele, precum și cu alte sisteme ale creierului astfel încât să ofere gama de motivații, emoții și comportamente necesare pentru a orchestra strategia complexă de reproducere. Însă, această arhitectură a creierului face imposibilă exprimarea unor sentimente profunde de atașament față de un partener atunci când acesta are sentimente intense de dragoste romantică față de o altă persoană și când simte dorință sexuală pentru alți posibili parteneri.
4. Infidelitatea a fost o realitate în toate culturile. Aceasta reprezenta o practică comună la grecii clasici, la romani, europenii pre-industriali, japonezii istorici, chinezii, hindușii, precum și în multe societăți tribale dintre care amintim: Kuikuru din junglele Braziliei, Kofyar din Nigeria, Turu din Tanzania, etc.
5. Există tipuri diferite de infidelitate. Cercetătorii au extins definiția infidelității pentru a include infidelitatea sexuală (relații sexuale fără implicare romantică), infidelitatea romantică (relații romantice fără relații sexuale) și implicarea atât sexuală cât și romantică.
6. Variabile psihologice, culturale și economice joacă un rol în frecvența și exprimarea infidelității. Infidelitatea este un fenomen mondial care se întâmplă cu regularitate, în ciuda dezaprobării universale a acestui comportament
7. „Însușirea” unui alt partener este o tendință pronunțată. Astfel, într-un studiu recent realizat pe americani singuri, 60 % dintre bărbați și 53 % dintre femei au recunoscut că au încercat să impresioneze o anumită persoană aflată într-o relație serioasă pentru a începe în schimb o relație cu ei. Acest fenomen este comun în alte 30 de culturi.
8. Infidelitatea nu este  neapărat un semn al unei relații nefericite. Indiferent de corelația dintre insatisfacția în cuplu și adulter, dintre indivizi care au comis acte de infidelitate participanți la un studiu, 56 % dintre bărbați și 34 % dintre femei au considerat că au o căsnicie fericită sau chiar foarte fericită.
9. Studiile evidențiază posibilitate existenței unei gene care corelează cu infidelitatea. Wallum și colegii săi au încercat să vadă dacă anumite gene au un efect asupra comportamentului de cuplare la oameni. Au fost examinate 552 cupluri (căsătorite sau locuind împreună de cel puțin 5 ani). Bărbații care aveau alela 334 vasopresină au avut scoruri semnificativ mai mici la Scala Legăturii cu Partenerul, indicând sentimente de atașament mai scăzute. În plus, scorurile lor depindeau de doză: cei cu două astfel de gene au avut cele mai mici scoruri, urmați de cei cu una singură. De asemenea, acești bărbați au avut mai multe crize maritale în ultimul an. Efectele au fost vizibile și la partenerele acestor bărbați care au avut scoruri mai mici la chestionare care măsurau satisfacția maritală.
10. Mai mulți oameni de știință au oferit teorii ale evoluției adulterului uman. În preistorie, bărbații care „umblau din floare în floare” se reproduceau disproporționat, explicându-se astfel substratul biologic al bărbaților infideli din zilele noastre. Femeile care nu erau fidele aveau beneficii economice din relațiile lor extra-conjugale, precum și o rezervă care să ajute la datoriile parentale în caz că partenerii lor primari ar fi murit sau le-ar fi părăsit.  În plus, dacă aceste femei aveau copii cu un alt partener, acest lucru ducea la creșterea varietății genetice a descendenților ei. Astfel, infidelitatea aducea folosoare inconștiente atât femeilor cât și bărbaților de-a lungul preistoriei, astfel transmițându-se substratul biologic și plăcerea de a înșela la ambele sexe din ziua de azi.

                                        
(Sursa)

Caracteristici importante în aprecierea frumuseții unei femei

Bărbații acordă un rol important fizicului și preferă caracteristicile cu o conotație sexuală pronunțată. Franzol și Herzog (1987) au încercat să determine importanța diferitelor criterii în aprecierea atractivității unei femei (bicepși, picioare, talie, buze, ochi, fese, organe genitale, sănătate, condiție fizică, sex-appeal etc). Rezultatele obținute au evidențiat faptul că, în ordinea preferințelor, caracteristicile importante pentru un bărbat sunt: sâni, organe genitale și picioare. Într-o altă cercetare realizată de Wildman și Wildman (197) studenții trebuiau să ordoneze criteriile în funcție de importanță, pe baza unor fotografii ale diferitelor părți ale corpului. 38% au așezat sânii pe primul loc, 24% fesele, 21% organele genitale și 18% picioarele.
Așadar, s-ar părea că criteriile pe baza cărora bărbații apreciază calitățile fizice ale femeilor sunt fondate aproapte în exclusivitate pe atribute sexuale. O posibilă explicație ar fi imperativitatea reproducerii genelor la mascul.
(Sursa)

Despre sexualitate

Meredith Chivers lucrează la Universitatea din Queens și a realizat multiple cercetări pe teme cum ar fi sexualitatea feminină, psihofiziologia sexualității, diferențe de gen, orientare sexuală, funcționarea sexuală, parafilii, identitatea de gen.
Mai jos aveți un filmuleț cu un interviu cu cercetătoarea în care aceasta prezintă rezultatele obținute în diferite cercetări, aducând un răspuns la întrebări privind excitarea sexuală, înnăscut-dobândit în sexualitate, flexibilitatea orientării sexuale și alte teme privind sexualitatea.

Bărbatul frumos

Franzoi și Herzog (1987) au realizat un studiu încercând să determine importanța a diferite criterii în aprecierea atractivității unui bărbat. Aceste criterii făceau parte din diferite categorii: caracteristici morfologice ale corpului (picioare, bicepși, talie), caracteristici ale feței (buze, ochi), caracteristici fizice sexuale (fese, organe genitale) sau caractersitici mai generale (sănătate, condiție fizică, sex-appeal etc).

Astfel, mai multe femei au fost rugate să evalueze importanța fiecărui criteriu. Rezultatele au evidențiat faptul că, atunci când evaluează un bărbat, femeile acordă o importanță crescută picioarelor, ochilor, sănătății, mirosului și feselor.  De asemenea, aspectul morfologic general are un rol în evaluarea atractivității. Structura de triunghi inversat, în care torsul este lat și șoldurile înguste este un alt criteriu de apreciere a frumuseții.

Wildman și Wildman (1976) au cerut unor studente să privească fotografiile nud ale unor bărbați și să clasifice părțile corpului unui bărbat pe care le considerau cele mai stimulante din punct de vedere sexual. Rezultatele au arătat că 89 % dintre femei preferă un penis circumcis, 11 % un penis necircumcisș 46% preferă un piept păros, 46 % un piept cu pilozitate moderată și 8% unul fără păr. În ceea ce privește ordinea preferințelor pentru părțile corpului cele mai stimulante sexual, în 51 % dintre cazuri este vorba despre piept, 23 % despre penis, 17 % despre picioare și 9 % despre fese.

(Sursa)

Dominanță și atracție

Sursă foto

Organizarea ierahică este prezentă în toate grupurile umane. La primate, dominanța semnifică o probabilitate mai mare de transmitere a genelor, mai ales la masculi. Femelele trebuie să își dedice timpul și energia puilor astfel fiind nevoite să-și caute un partener adecvat. În general, femelele sunt atrase de masculi dominanți. La bărbat, așteptările cu privire la rolul fiecărui gen arată disocierea sexelor. Cercetările arată că dominarea, competiția și capacitatea de conducere sunt trăsături masculine, în timp ce capacitatea redusă de dominare este considerată o trăsătură feminină. Astfel, femeile agresive și bărbații pasivi sunt evaluați negativ.

Sadalla, Kenrick și Vershure (1987) au realizat mai multe experimente pentru a demonstra influența dominanței bărbatului asupra modului în care sunt percepuți în ceea ce privește atractivitatea.  Rezultatele au arătat că atracția sexuală pentru bărbatul dominant este ridicată în comparație cu cea față de bărbatul mai puțin dominant. În cazul femeilor, însă, nu există vreo diferență de percepție acestui aspect, fie că este dominantă sau nu. În ceea ce privește relațiile durabile, s-a observat că persoanele preferate pentru parteneri sunt femeia care poate fi dominată și bărbatul dominant.

Astfel, capacitatea de dominare influențează atractivitatea sexuală a bărbatului dar nu are niciun impact asupra atractivității sexuale a femeii. Aceste rezultate sunt compatibile cu teoria evoluției unde putem observa că dominanța potențează atracția masculilor dar o influențează negativ pe cea a femelelor. Așadar, putem regăsi, încă o dată, ceva din logica naturii în evaluările noastre.

(Sursa)

Parafiliile

La oameni un tip de problemă sexuală atribuită primelor experiențe o constituie perversiunile sexuale sau parafiliile. (DICTIONARUL LAROUSSE: Potrivit definiţiei adoptate de American Psychiatric Association (DSM III, 1989) şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, parafilia se caracterizează prin căutarea regulată a plăcerii sexuale sau a unei excitaţii genitale cu ajutorul unui „obiect" sau situații bizare sau ieșite din comun. Pentru a se putea pune diagnosticul de parafilie, este necesar ca plăcerea sexuală să fie întotdeauna subordonată actului anormal și ca subiectul să fie conștient de caracterul deviant al sexualității sale. Multe persoane prezintă parafilii minore cum ar fi excitarea la un miros particular sau la vederea unui anumit articol de îmbrăcăminte dar alte persoane au parafilii mult mai serioase- întreținerea relatiilor sexuale cu copii sau excitarea prin provocarea unei dureri intense partenerului.

Principalele forme de parafilie: fetișismul, travestismul, exhibiționismul, voieurismul, sadismul, masochismul, pedofilia, zoofilia). 

Nu sunt cunoscute cauzele perversiunilor și nici condițiile ce le favorizează. Persoanele cu astfel de tendinte relatează că simt un impuls irezistibil de a desfășura actul.

Instinctul nu dictează exact comportamentul sexual în toate detaliile sale și nici nu determină alegerea partenerului: de sex contrar sau de același sex. Alegerea sexului pare a fi influențată de relațiile existente în familie, de unele experiențe din prima copilărie și mai ales de condițiile din colectivitățile închise: închisori, internate, viața pe nave. 

Termenul homosexual se atribuie atât bărbaților cât și femeilor dar în general femeile homosexuale sunt numite lesbiene. Mai mulți specialiști sunt de acord cu părerea lui Kinsey conform căreia homosexualitatea nu este o chestiune de alegere strictă, comportamentul homosexual reprezintă un continuum, limitat de atitudinea exclusiv homosexuală și de cea exclusiv heteresexuală, între care se situează combinații variate de comportament sexual. Potrivit unor statistici, doar 4% dintre bărbați sunt exclusiv homosexuali și doar 1-2 % dintre femei sunt exclusiv homosexuale. Unii indivizi sunt bisexuali, întreținând relații cu persoane de ambele sexe.

Deși unii oameni încă mai consideră homosexualitatea ca fiind împotriva naturii, mulți psihologi și psihiatri o consideră o variantă de exprimare sexuală și nu un indicator sau o cauză în sine a bolii mintale. În ciuda cercetărilor relativ numeroase, existaă puține date sigure cu privire la cauzele homosexualității. Cea mai comună părere este aceea că homosexualitatea masculină rezultă din identificarea copilului cu mama. O ipoteză biologică promițătoare este aceea a hormonilor la care indivizii au fost expuși în uter.

Aspectele romantice ale unei relații depind mai mult de sexul individului, decât de orientarea sa sexuală.  Studiile asupra heterosexualității au arătat că bărbații și femeile tinere diferă prin atitudinea lor față de sex: femeile, mai mult decât bărbații, consideră sexul ca o componentă a unei relații de dragoste și, dacă se angajează în relații sexuale premaritale, au doar câțiva parteneri. Aceleași diferențe se relevă și între bărbații și femeile cu orientări homosexuale: lesbienele sunt mai înclinate, comparativ cu bărbații homosexuali, către o relație de lungă durată. De asemenea, lesbienele pun mai mult accent pe aspectele romantice ale relațiilor lor, comparativ cu homosexualii.