Caracteristici importante în aprecierea frumuseții unei femei

Bărbații acordă un rol important fizicului și preferă caracteristicile cu o conotație sexuală pronunțată. Franzol și Herzog (1987) au încercat să determine importanța diferitelor criterii în aprecierea atractivității unei femei (bicepși, picioare, talie, buze, ochi, fese, organe genitale, sănătate, condiție fizică, sex-appeal etc). Rezultatele obținute au evidențiat faptul că, în ordinea preferințelor, caracteristicile importante pentru un bărbat sunt: sâni, organe genitale și picioare. Într-o altă cercetare realizată de Wildman și Wildman (197) studenții trebuiau să ordoneze criteriile în funcție de importanță, pe baza unor fotografii ale diferitelor părți ale corpului. 38% au așezat sânii pe primul loc, 24% fesele, 21% organele genitale și 18% picioarele.
Așadar, s-ar părea că criteriile pe baza cărora bărbații apreciază calitățile fizice ale femeilor sunt fondate aproapte în exclusivitate pe atribute sexuale. O posibilă explicație ar fi imperativitatea reproducerii genelor la mascul.
(Sursa)

Despre sexualitate

Meredith Chivers lucrează la Universitatea din Queens și a realizat multiple cercetări pe teme cum ar fi sexualitatea feminină, psihofiziologia sexualității, diferențe de gen, orientare sexuală, funcționarea sexuală, parafilii, identitatea de gen.
Mai jos aveți un filmuleț cu un interviu cu cercetătoarea în care aceasta prezintă rezultatele obținute în diferite cercetări, aducând un răspuns la întrebări privind excitarea sexuală, înnăscut-dobândit în sexualitate, flexibilitatea orientării sexuale și alte teme privind sexualitatea.

Revelații despre creier

Recent am terminat de citit o carte foarte interesantă, "Revelații despre creier", scrisă de Dr. Jill Bolte Taylor. În dimineața zilei de 10 decembrie 1996, autoarea, specialistă în neuroanatomie, suferă un accident vascular cerebral, cauzat de o hemoragie severă în emisfera stângă. Astfel, în 4 ore, aceasta observă cum își pierde progresiv capacitatea de a scrie, de a vorbi, de a citi sau chiar de a-și aminti ceva din viața ei de dinaintea accidentului. În această carte, Jill Bolte Taylor expune o viziune personală asupra creierului uman și a capacității uimitoare a acestuia de a se recupera. Această carte prezintă explicații științifice dar și mărturii personale emoționale, prezintă drumul către recuperare și poate constitui un ghid de recuperare excelent, conținând și numeroase sfaturi utile celor care au suferit o leziune cerebrală și celor apropiați lor.

Câteva citate:

"Din păcate, ca și societate, nu ne învățăm copiii că trebuie să își îngrijească grădina minții. Fără structură, cenzură sau disciplină, gândurile noastre aleargă frenetic în mod automat. Deoarece nu am învățat cum să avem grijă de ceea ce se întâmplă în creierele noastre, suntem vulnerabili la ceea ce alții cred despre noi dar și la manipularea din reclame sau politică."

"Și atunci am realizat «Oo doamne, am un accident vascular! Am un accident vascular!». Următorul lucru pe care creierul mi-l spune este: «Wow! Asta e foarte tare! Câți oameni de știință au ocazia să-și studieze propriul creier din interior?»"

"Emisfera dreaptă gândește în imagini și învață kinestezic prin mișcarea corpului. Informația explodează într-un colaj enorm al felului în care momentul prezent se vede, miroas, se gustă, se pipăie și se aude."

"La fel ca și copiii, emoțiile se vindecă atunci când sunt ascultate și validate""Deși mulți dintre noi se consideră ființe raționale care simt, biologic suntem ființe emoționale care gândesc."

"Iubesc să știu că sunt în mod simultan la fel de mare ca universul și la fel de mică precum praful de stele."

"La ceva timp după ce mi-am revenit, am auzit poveștile multor oameni, supraviețuitori ai unui accident vascular cerebral, care, deși nu puteau vorbi (emisfera stângă), puteau să cânte mesajele pe care doreau să le transmită (ambele emisfere). Nu încetez în a mă minuna de plasticitatea și adaptabilitatea creierului uman când vine vorba de a găsi o cale de a comunica!" 

Dacă aveți timp, vă recomand să citiți cartea. Dacă nu, există și un discurs la Ted al autoarei:

http://www.ted.com/talks/jill_bolte_taylor_s_powerful_stroke_of_insight.html?quote=270

Bărbatul frumos

Franzoi și Herzog (1987) au realizat un studiu încercând să determine importanța a diferite criterii în aprecierea atractivității unui bărbat. Aceste criterii făceau parte din diferite categorii: caracteristici morfologice ale corpului (picioare, bicepși, talie), caracteristici ale feței (buze, ochi), caracteristici fizice sexuale (fese, organe genitale) sau caractersitici mai generale (sănătate, condiție fizică, sex-appeal etc).

Astfel, mai multe femei au fost rugate să evalueze importanța fiecărui criteriu. Rezultatele au evidențiat faptul că, atunci când evaluează un bărbat, femeile acordă o importanță crescută picioarelor, ochilor, sănătății, mirosului și feselor.  De asemenea, aspectul morfologic general are un rol în evaluarea atractivității. Structura de triunghi inversat, în care torsul este lat și șoldurile înguste este un alt criteriu de apreciere a frumuseții.

Wildman și Wildman (1976) au cerut unor studente să privească fotografiile nud ale unor bărbați și să clasifice părțile corpului unui bărbat pe care le considerau cele mai stimulante din punct de vedere sexual. Rezultatele au arătat că 89 % dintre femei preferă un penis circumcis, 11 % un penis necircumcisș 46% preferă un piept păros, 46 % un piept cu pilozitate moderată și 8% unul fără păr. În ceea ce privește ordinea preferințelor pentru părțile corpului cele mai stimulante sexual, în 51 % dintre cazuri este vorba despre piept, 23 % despre penis, 17 % despre picioare și 9 % despre fese.

(Sursa)

Iubirea plutește în aer?

Termenul „feromon” desemnează subtanța emisă de un individ pentru un alt individ, susceptibilă de a-i afecta acestuia comportamentul, în mod inconștient. Martha McKlintock este una dintre primele cercetătoare care a demonstat efectul feromonilor asupra omului. Înaintea acestor experimente, s-a observat că femeilor de la paza de coastă care trăiau împreună mai multe luni li se sincroniza ciclul menstrual la o diferență de 4 zile. Cercetătoarea a adus dovada științifică a acestui fapt(1971). Astfel, aceasta le-a cerut unor fete ce locuiau la cămin, câte două în cameră, să noteze datele și durata ultimelor menstruații. S-au înregistrat ciclurile fetelor și ale prietenelor apropiate și s-a consemnat de câte ori se aflau în prezența băieților. S-a observat un efect de sincronizare la prietenele apropiate sau la fetele care locuiau împreună în cameră. S-a demonstrat de asemenea și că prezența unui bărbat are un efect asupra duratei ciclului. Astfel, în cazul fetelor care întâlneau mai des un bărbat, durata ciclului se diminua, ceea ce însemnă că, pe o perioadă lungă de timp, probabilitatea de procreare crește prin înmulțirea numărului de cicluri menstruale. Alte cercetări au confirmat acest fapt, arătându-se chiar că simplul contact cu haine purtate de bărbați are același efect (Culter et al., 1986). Ackerman (1991) a arătat că femeile private de prezența masculină ajung la pubertate mai târziu. Thorne și colaboratorii săi (2002) au arătat că femeile care intrau în contact cu feromoni masculini apreciau pozitiv atracția chipurilor bărbaților din fotografiile ce le erau prezentate. Nu doar femeile resimt influența feromonilor. Bărbații care au o relație stabilă cu o femei observă că barba le crește mai repede.

Feromonii sunt capabili să producă anumite efecte asupra omului. Astfel, deși nu suntem animale, evoluția noastră nu a putut anula încă influența acestor molecule.

(Sursa)

Teorii ale devianței

Devianța reprezintă orice comportament care violează normele sociale și este de obicei suficient de severă pentru a asigura dezaprobarea majorității societății. Devianța poate fi de natură infracțională sau non-infracțională. Disciplina sociologică care se ocupă cu studiul infracționalității este criminologia. Comportamente deviante pot fi considerate: alcoolismul, pariatul excesiv, nuditatea în locuri publice, jocul cu focul, furtul, minciuna, refuzul de se spăla, apelarea la prostituate, travestismul, etc.

Conceptul devianței este unul complex deoarece normele pot varia în mod considerabil între grupuri, timpuri, locuri. Altfel spus, ceea ce un grup consideră acceptabil, un alt grup poate percepe ca fiind deviant. 

Există un număr de teorii legate de devianță și criminologie. Patru dintre ele sunt cele mai cunoscute:

·         Teoria asocierilor diferențiale
·         Teoria anomiei
·         Teoria controlului social
·         Teoria etichetării sociale

Teoria asocierilor diferențiale. Edward Sutherland a propus conceptul de asociere diferențială pentru a explica modul în care oamenii învață devianța. Astfel, conform teoriei lui, mediul joacă un rol major în deciderea normelor pe care oamenii învață să le violeze. Oamenii dintr-un grup de referință oferă norme de conformitate și devianță, influențând semnificativ modul în care oamenii privesc lumea și modul în care reacționează. Oamenii învață norme și de la agenți de socializare: părinți, profesori, familie, prieteni, colegi și media. Astfel, oamenii învață comportamentul infracțional, la fel ca și celelalte comportamente, din interacțiunile cu ceilalți.  Criticii teoriei afirmă că terminologia acesteia este vagă și nu aderă la metodele de studiu ale științelor sociale și nu are validitate empirică.

Teoria anomiei. Anomia se referă la confuzia apărută atunci când normele sociale intră în conflict sau nu există. În anii ’60, Robert Merton a folosit acest termen pentru a descrie diferențele dintre scopurile acceptate social și mijloacele disponibile pentru a atinge aceste scopuri. Merton afirma, de exemplu, că obținerea bunăstării este un scop major pentru americani dar nu toți americanii dispun de mijloace pentru a atinge acest scop, în special membrii minorităților și grupurile dezavantajate. Cei care nu reușesc să se îmbogățească experimentează anomia deoarece un obstacol le oprește drumul către un scop acceptat social. Când acest lucru se întâmplă, acești indivizi pot apela la comportamente deviante pentru a-și atinge scopurile, a se răzbuna pe societate sau pentru a-și impune punctul de vedere. Teoria anomiei a fost criticată ca fiind prea generală. Criticii afirmă că teoria duce lipsă de afirmații privind procesul de învățare deviantă, incluzând motivatorii interni pentru devianță.

Teoria controlului social. Conform teoriei lui Walter Reckless, atât controlul intern cât și ce extern sunt eficiente împotriva devianței. Oamenii își pot dori să se comporte într-un mod deviant câteodată dar majoritatea nu o fac. Aceștia au diferite restrângeri: control intern cum ar fi conștiința, valorile, integritatea, moralitatea, dorința de a fi o persoană bună sau control extern cum ar fi poliția, familia, prietenii, autorități religioase. Travis Hirschi spunea că aceste forme de control intern și extern formează autocontrolul unei persoane care ajută la prevenirea actelor care încalcă normele sociale. Cheia pentru dezvoltarea autocontrolului este socializarea corectă, special în copilăria mică. Copiii cărora le lipsește acest autocontrol pot ajunge să comită infracțiuni și alte cmportamente deviante atunci când vor crește. Criticii afirmă că această teorie nu explică aproape deloc cauzele devianței.

Teoria etichetării sociale se referă la înțelesurile pe care oamenii le derivă din etichetările, simbolurile, acțiunile și reacțiile altor persoane. Această teorie afirmă că anumite comportamente sunt deviante doar în condiția în care societatea le etichetează ca fiind deviante.. Astfel, membrii conformiști ai societății care interpretează anumite comportamente ca fiind deviante, atașând apoi această etichetă indivizilor, determină distincția dintre devianță și non-devianță. Indivizi puternici în societate- politicieni, judecători, ofițeri de poliție, doctori, etc.- de obicei impun etichetele cele mai semnificative. Persoanele etichetate pot include: dependenți de droguri, alcoolici, criminali, delincvenți, prostituate, oameni care suferă de retard, pacienți psihiatrici etc. Consecințele etichetării pot fi semnificative: studiile arată că cei care sunt catalogați într-un mod negativ au o stimă de sine scăzută, se resping și se pot comporta mai deviant. William Chambliss a realizat un studiu privind efectele etichetării (1973). Cele două grupuri incluse erau constituite din bărbați, caucazieni, elevi la liceu, implicați frecvent în acte de furt, vandalism, consum de alcool și chiul. Un grup, denumit „Sfinții” era format din băieți din familii bune, cu o reputație bună și note mari. Aceștia aveau grijă să nu fie prinși atunci când încalcă legea. Celălalt grup, „Huliganii” era format din băieți din familii cu un statut socio-economic mai scăzut, cu reputații proaste și note mici. De asemenea aceștia nu erau prudenți astfel încât să nu fie prinși. Poliția nu aresta niciodată membrii primului grup, în timp ce membrii celui de-al doilea grup aveau deseori confruntări cu poliția.  Criticii acestei teorii indică faptul că se aplică doar unui număr mic de persoane deviante, deoarece aceștia sunt prinși și etichetați. O altă critică adusă se referă la neclaritatea conceptelor folosite, fiind astfel dificil de testat științific.
(Sursa)

Dominanță și atracție

Sursă foto

Organizarea ierahică este prezentă în toate grupurile umane. La primate, dominanța semnifică o probabilitate mai mare de transmitere a genelor, mai ales la masculi. Femelele trebuie să își dedice timpul și energia puilor astfel fiind nevoite să-și caute un partener adecvat. În general, femelele sunt atrase de masculi dominanți. La bărbat, așteptările cu privire la rolul fiecărui gen arată disocierea sexelor. Cercetările arată că dominarea, competiția și capacitatea de conducere sunt trăsături masculine, în timp ce capacitatea redusă de dominare este considerată o trăsătură feminină. Astfel, femeile agresive și bărbații pasivi sunt evaluați negativ.

Sadalla, Kenrick și Vershure (1987) au realizat mai multe experimente pentru a demonstra influența dominanței bărbatului asupra modului în care sunt percepuți în ceea ce privește atractivitatea.  Rezultatele au arătat că atracția sexuală pentru bărbatul dominant este ridicată în comparație cu cea față de bărbatul mai puțin dominant. În cazul femeilor, însă, nu există vreo diferență de percepție acestui aspect, fie că este dominantă sau nu. În ceea ce privește relațiile durabile, s-a observat că persoanele preferate pentru parteneri sunt femeia care poate fi dominată și bărbatul dominant.

Astfel, capacitatea de dominare influențează atractivitatea sexuală a bărbatului dar nu are niciun impact asupra atractivității sexuale a femeii. Aceste rezultate sunt compatibile cu teoria evoluției unde putem observa că dominanța potențează atracția masculilor dar o influențează negativ pe cea a femelelor. Așadar, putem regăsi, încă o dată, ceva din logica naturii în evaluările noastre.

(Sursa)