Despre infidelitate

Helen Fisher

 Helen Fisher susține că dragostea nu este o emoție ci un sistem al creierului, aflat în legătură cu alte două sisteme, al cuplării și al reproducerii. Acestea din urmă pot explica de ce oamenii sunt capabili să înșele deși valorizează dragostea. Infidelitatea este prezentă în viețile noastre, fie prin filme, emisiuni, fie prin ceea ce se întâmplă realmente în jurul nostru. Totuși, ideea că infidelitatea poate avea o legătură cu modul în care creierul uman funcționează reprezintă un șoc. Mai jos sunt câteva idei expuse de Helen Fisher (antropolog care studiază diferențele de gen precum și evoluția emoțiilor umane; este cunoscută ca fiind un expert în dragostea romantică) în legătură cu fenomenul infidelității.

1. Formarea perechilor este marca umanității. Datele statistice din USA realizate pe 97 societăți din 1947 până în 1992 indică faptul că aproximativ 93,1 % dintre femei și 91,8% dintre bărbați se căsătoresc până la vârsta de 49 de ani. În plus,  date mai recente arată că aproximativ 85% dintre americani se vor căsători. 
2. Totuși, monogamia reprezintă doar o parte din strategia umană de reproducere. Infidelitatea este un fenomen răspândit. Studii curente realizate pe cupluri americane indică faptul că 20 până la 40 % dintre bărbații căsătoriți și 20 până la 25 % dintre femeile căsătorite (cupluri heterosexuale) vor avea o relație extramaritală.
3. Arhitectura creierului poate fi un factor în infidelitate. Ființele umane au 3 sisteme primare ale creierului legate de dragoste: 1) dorinta sexuala dezvoltată astfel încât să facă indivizii să caute să aibă relații sexuale cu mai multe persoane; 2) dragostea romantică dezvoltată astfel încât să motiveze indivizii să își focalizeze energia sexuală către parteneri specifici, conservând astfel timpul alocat curtării și energia metabolică; 3) atașamentul față de partener dezvoltat astfel încât să facă indivizii care întrețin relații sexuale să rămâna împreună măcar timpul necesar conceperii unui copil și creșterii acestuia până după copilărie. Aceste trei sisteme interacționează între ele, precum și cu alte sisteme ale creierului astfel încât să ofere gama de motivații, emoții și comportamente necesare pentru a orchestra strategia complexă de reproducere. Însă, această arhitectură a creierului face imposibilă exprimarea unor sentimente profunde de atașament față de un partener atunci când acesta are sentimente intense de dragoste romantică față de o altă persoană și când simte dorință sexuală pentru alți posibili parteneri.
4. Infidelitatea a fost o realitate în toate culturile. Aceasta reprezenta o practică comună la grecii clasici, la romani, europenii pre-industriali, japonezii istorici, chinezii, hindușii, precum și în multe societăți tribale dintre care amintim: Kuikuru din junglele Braziliei, Kofyar din Nigeria, Turu din Tanzania, etc.
5. Există tipuri diferite de infidelitate. Cercetătorii au extins definiția infidelității pentru a include infidelitatea sexuală (relații sexuale fără implicare romantică), infidelitatea romantică (relații romantice fără relații sexuale) și implicarea atât sexuală cât și romantică.
6. Variabile psihologice, culturale și economice joacă un rol în frecvența și exprimarea infidelității. Infidelitatea este un fenomen mondial care se întâmplă cu regularitate, în ciuda dezaprobării universale a acestui comportament
7. „Însușirea” unui alt partener este o tendință pronunțată. Astfel, într-un studiu recent realizat pe americani singuri, 60 % dintre bărbați și 53 % dintre femei au recunoscut că au încercat să impresioneze o anumită persoană aflată într-o relație serioasă pentru a începe în schimb o relație cu ei. Acest fenomen este comun în alte 30 de culturi.
8. Infidelitatea nu este  neapărat un semn al unei relații nefericite. Indiferent de corelația dintre insatisfacția în cuplu și adulter, dintre indivizi care au comis acte de infidelitate participanți la un studiu, 56 % dintre bărbați și 34 % dintre femei au considerat că au o căsnicie fericită sau chiar foarte fericită.
9. Studiile evidențiază posibilitate existenței unei gene care corelează cu infidelitatea. Wallum și colegii săi au încercat să vadă dacă anumite gene au un efect asupra comportamentului de cuplare la oameni. Au fost examinate 552 cupluri (căsătorite sau locuind împreună de cel puțin 5 ani). Bărbații care aveau alela 334 vasopresină au avut scoruri semnificativ mai mici la Scala Legăturii cu Partenerul, indicând sentimente de atașament mai scăzute. În plus, scorurile lor depindeau de doză: cei cu două astfel de gene au avut cele mai mici scoruri, urmați de cei cu una singură. De asemenea, acești bărbați au avut mai multe crize maritale în ultimul an. Efectele au fost vizibile și la partenerele acestor bărbați care au avut scoruri mai mici la chestionare care măsurau satisfacția maritală.
10. Mai mulți oameni de știință au oferit teorii ale evoluției adulterului uman. În preistorie, bărbații care „umblau din floare în floare” se reproduceau disproporționat, explicându-se astfel substratul biologic al bărbaților infideli din zilele noastre. Femeile care nu erau fidele aveau beneficii economice din relațiile lor extra-conjugale, precum și o rezervă care să ajute la datoriile parentale în caz că partenerii lor primari ar fi murit sau le-ar fi părăsit.  În plus, dacă aceste femei aveau copii cu un alt partener, acest lucru ducea la creșterea varietății genetice a descendenților ei. Astfel, infidelitatea aducea folosoare inconștiente atât femeilor cât și bărbaților de-a lungul preistoriei, astfel transmițându-se substratul biologic și plăcerea de a înșela la ambele sexe din ziua de azi.

                                        
(Sursa)

Bărboșii sunt mai seducători?

În urmă cu mai mulți ani, barba și mustața erau des întâlnite, considerate un accesoriu de seamă al bărbaților.
Deși moda s-a schimbat, barba continuă să aibă un rol informativ și estetic.
Barber (2001) a studiat influența bărbii și a mustății . Modul de a studia această influență a fost unul foarte interestant. Astfel, acesta a analizat frecvența existenței bărbii la bărbații care au apărut în presa londoneză între anii 1842 și 1971. Cu ajutorul datelor statistice, a măsurat procentul de copii nelegitimi și procentul bărbaților și femeilor aflați la vârsta căsătoriei. Rezultatele obținute au evidențiat faptul că există o legătură între prezența pilozității faciale și oportunitatea mariajului. Astfel, bărbații cu păr vizibil pe față au șanse mai mari să se căsătorească. Cercetătorul a observat și o similaritate a curbelor statistice cu referire la prezența mustății și numărul copiilor nelegitimi. O posibilă explicație ar fi faptul că aceștia au mai multe aventuri, crescând astfel posibilitatea ca ele să rămână însărcinate. Întrebarea este de ce pilozitatea facială are o influență asupra atracției maritale a bărbaților. Un studiu care ar putea explica acest fapt este cel realizat de Kenny și Fletcher în 1973. Aceștia au cerut unor studente să privească fotografia unui bărbat care fie avea barbă, fie era bărbierit. Ulterior, acestea trebuiau să-și exprime impresia lăsată de bărbat, cu ajutorul unei liste compusă din 27 de adjective. Rezultatele au arătat că aceeași persoană, dar cu barbă, este percepută într-o manieră favorabilă în 7 aspecte din listă: entuziast, sincer, generos, extravertit, masculin, curios. În cazul în care bărbatul avea barbă, studentele au folosit mai mulți termeni pentru a descrie rolul social al acestuia. O persoană cu barbă este percepută într-o manieră negativă doar din punctul de vedere al curățeniei.
Așadar, se pare că prezența părului pe față duce la atribuirea anumitor caracteristici unei persoane, caracteristici importante pe care femeile le caută la un bărbat.
(Sursa)

Caracteristici importante în aprecierea frumuseții unei femei

Bărbații acordă un rol important fizicului și preferă caracteristicile cu o conotație sexuală pronunțată. Franzol și Herzog (1987) au încercat să determine importanța diferitelor criterii în aprecierea atractivității unei femei (bicepși, picioare, talie, buze, ochi, fese, organe genitale, sănătate, condiție fizică, sex-appeal etc). Rezultatele obținute au evidențiat faptul că, în ordinea preferințelor, caracteristicile importante pentru un bărbat sunt: sâni, organe genitale și picioare. Într-o altă cercetare realizată de Wildman și Wildman (197) studenții trebuiau să ordoneze criteriile în funcție de importanță, pe baza unor fotografii ale diferitelor părți ale corpului. 38% au așezat sânii pe primul loc, 24% fesele, 21% organele genitale și 18% picioarele.
Așadar, s-ar părea că criteriile pe baza cărora bărbații apreciază calitățile fizice ale femeilor sunt fondate aproapte în exclusivitate pe atribute sexuale. O posibilă explicație ar fi imperativitatea reproducerii genelor la mascul.
(Sursa)

Despre sexualitate

Meredith Chivers lucrează la Universitatea din Queens și a realizat multiple cercetări pe teme cum ar fi sexualitatea feminină, psihofiziologia sexualității, diferențe de gen, orientare sexuală, funcționarea sexuală, parafilii, identitatea de gen.
Mai jos aveți un filmuleț cu un interviu cu cercetătoarea în care aceasta prezintă rezultatele obținute în diferite cercetări, aducând un răspuns la întrebări privind excitarea sexuală, înnăscut-dobândit în sexualitate, flexibilitatea orientării sexuale și alte teme privind sexualitatea.

Revelații despre creier

Recent am terminat de citit o carte foarte interesantă, "Revelații despre creier", scrisă de Dr. Jill Bolte Taylor. În dimineața zilei de 10 decembrie 1996, autoarea, specialistă în neuroanatomie, suferă un accident vascular cerebral, cauzat de o hemoragie severă în emisfera stângă. Astfel, în 4 ore, aceasta observă cum își pierde progresiv capacitatea de a scrie, de a vorbi, de a citi sau chiar de a-și aminti ceva din viața ei de dinaintea accidentului. În această carte, Jill Bolte Taylor expune o viziune personală asupra creierului uman și a capacității uimitoare a acestuia de a se recupera. Această carte prezintă explicații științifice dar și mărturii personale emoționale, prezintă drumul către recuperare și poate constitui un ghid de recuperare excelent, conținând și numeroase sfaturi utile celor care au suferit o leziune cerebrală și celor apropiați lor.

Câteva citate:

"Din păcate, ca și societate, nu ne învățăm copiii că trebuie să își îngrijească grădina minții. Fără structură, cenzură sau disciplină, gândurile noastre aleargă frenetic în mod automat. Deoarece nu am învățat cum să avem grijă de ceea ce se întâmplă în creierele noastre, suntem vulnerabili la ceea ce alții cred despre noi dar și la manipularea din reclame sau politică."

"Și atunci am realizat «Oo doamne, am un accident vascular! Am un accident vascular!». Următorul lucru pe care creierul mi-l spune este: «Wow! Asta e foarte tare! Câți oameni de știință au ocazia să-și studieze propriul creier din interior?»"

"Emisfera dreaptă gândește în imagini și învață kinestezic prin mișcarea corpului. Informația explodează într-un colaj enorm al felului în care momentul prezent se vede, miroas, se gustă, se pipăie și se aude."

"La fel ca și copiii, emoțiile se vindecă atunci când sunt ascultate și validate""Deși mulți dintre noi se consideră ființe raționale care simt, biologic suntem ființe emoționale care gândesc."

"Iubesc să știu că sunt în mod simultan la fel de mare ca universul și la fel de mică precum praful de stele."

"La ceva timp după ce mi-am revenit, am auzit poveștile multor oameni, supraviețuitori ai unui accident vascular cerebral, care, deși nu puteau vorbi (emisfera stângă), puteau să cânte mesajele pe care doreau să le transmită (ambele emisfere). Nu încetez în a mă minuna de plasticitatea și adaptabilitatea creierului uman când vine vorba de a găsi o cale de a comunica!" 

Dacă aveți timp, vă recomand să citiți cartea. Dacă nu, există și un discurs la Ted al autoarei:

http://www.ted.com/talks/jill_bolte_taylor_s_powerful_stroke_of_insight.html?quote=270

Bărbatul frumos

Franzoi și Herzog (1987) au realizat un studiu încercând să determine importanța a diferite criterii în aprecierea atractivității unui bărbat. Aceste criterii făceau parte din diferite categorii: caracteristici morfologice ale corpului (picioare, bicepși, talie), caracteristici ale feței (buze, ochi), caracteristici fizice sexuale (fese, organe genitale) sau caractersitici mai generale (sănătate, condiție fizică, sex-appeal etc).

Astfel, mai multe femei au fost rugate să evalueze importanța fiecărui criteriu. Rezultatele au evidențiat faptul că, atunci când evaluează un bărbat, femeile acordă o importanță crescută picioarelor, ochilor, sănătății, mirosului și feselor.  De asemenea, aspectul morfologic general are un rol în evaluarea atractivității. Structura de triunghi inversat, în care torsul este lat și șoldurile înguste este un alt criteriu de apreciere a frumuseții.

Wildman și Wildman (1976) au cerut unor studente să privească fotografiile nud ale unor bărbați și să clasifice părțile corpului unui bărbat pe care le considerau cele mai stimulante din punct de vedere sexual. Rezultatele au arătat că 89 % dintre femei preferă un penis circumcis, 11 % un penis necircumcisș 46% preferă un piept păros, 46 % un piept cu pilozitate moderată și 8% unul fără păr. În ceea ce privește ordinea preferințelor pentru părțile corpului cele mai stimulante sexual, în 51 % dintre cazuri este vorba despre piept, 23 % despre penis, 17 % despre picioare și 9 % despre fese.

(Sursa)

Iubirea plutește în aer?

Termenul „feromon” desemnează subtanța emisă de un individ pentru un alt individ, susceptibilă de a-i afecta acestuia comportamentul, în mod inconștient. Martha McKlintock este una dintre primele cercetătoare care a demonstat efectul feromonilor asupra omului. Înaintea acestor experimente, s-a observat că femeilor de la paza de coastă care trăiau împreună mai multe luni li se sincroniza ciclul menstrual la o diferență de 4 zile. Cercetătoarea a adus dovada științifică a acestui fapt(1971). Astfel, aceasta le-a cerut unor fete ce locuiau la cămin, câte două în cameră, să noteze datele și durata ultimelor menstruații. S-au înregistrat ciclurile fetelor și ale prietenelor apropiate și s-a consemnat de câte ori se aflau în prezența băieților. S-a observat un efect de sincronizare la prietenele apropiate sau la fetele care locuiau împreună în cameră. S-a demonstrat de asemenea și că prezența unui bărbat are un efect asupra duratei ciclului. Astfel, în cazul fetelor care întâlneau mai des un bărbat, durata ciclului se diminua, ceea ce însemnă că, pe o perioadă lungă de timp, probabilitatea de procreare crește prin înmulțirea numărului de cicluri menstruale. Alte cercetări au confirmat acest fapt, arătându-se chiar că simplul contact cu haine purtate de bărbați are același efect (Culter et al., 1986). Ackerman (1991) a arătat că femeile private de prezența masculină ajung la pubertate mai târziu. Thorne și colaboratorii săi (2002) au arătat că femeile care intrau în contact cu feromoni masculini apreciau pozitiv atracția chipurilor bărbaților din fotografiile ce le erau prezentate. Nu doar femeile resimt influența feromonilor. Bărbații care au o relație stabilă cu o femei observă că barba le crește mai repede.

Feromonii sunt capabili să producă anumite efecte asupra omului. Astfel, deși nu suntem animale, evoluția noastră nu a putut anula încă influența acestor molecule.

(Sursa)